epitaf in loc de motto

dacă ai muri acuma, sub ce epitaf s-ar înscrie viața ta?

înafară de clasicul ”depre morți numai de bine”, cine ai fi tu pentru oamenii care își vor mai aminti de tine? și își va mai aminti cineva mai mult decât în treacăt, așa ca pe un eveniment de-o zi , ”uite, a murit bă ăla, îți dai seama” ? și ce ai adus tu în viața celor care te-au cunoscut? azi făcând bagaje am aruncat o grămada de lucruri inutile pe care le purtam după mine fără să am vreo nevoie evidentă de ele.  și acuma le-am aruncat pe toate, fără să regret, țin cu dinții numai de cărțile mele și de lucruri care, de fapt, nu sunt lucruri. și pân la urmă așa e și cu oamenii, vine o vreme când trebuie să știi să faci curat în oamenii pe care îi porți după tine prin viață și să îi păstrezi doar pe cei importanți. eu, sincer, rămând cu trei, patru oameni de care m-am ancorat  și pe care nu-mi permit să îi pierd și sincer, nu îmi pare rău deloc, media este, în general, mult mai mică.

pe tine câți te-ar păstra în viața lor? și tu dacă ai face curățenie prin sertarele sufletului, cu ce ai rămâne? poți să ai câte nu poți tu duce și să te tragă la pământ banii din buzunar, dacă în suflet și în cap bate vântul, tot degeaba ești. și știu că asta s-a mai spus cu mii de ocazii înaintea mea, dar eu nu scriu ca să șochez și ca să fac descoperiri, eu scriu sincer tot ce-mi trece prin cap  (inafară de gloanțe) – nu m-am putut abține.

eu constat că de fiecare dată mă gândesc să spun mai multe, dar oamenii la origini îs egoiști, așa că eu tot aleg să țin mai mult pentru mine și mai puțin pentru alții. pân la urmă eu nu pot să țin nimănui discursuri moralizatoare, eu pur și simplu încă mă gândesc care ar fi epitaful meu.

Am iubit. Am suferit. Fără succes. Dar măcar am încercat.  (replică ipocrită la ”everything was beautiful and nothing hurt” a lui Vonnegut. ha)

hai să fim mai senini și mai buni și mai sinceri unul cu altul, eu pe zi ce trece să sunt și oameni inteligenți și frumoși pe pământ și trebuie de făcut mai multe legături între oameni decât între idei și cuvinte.