Acu vreo 5 ani imi tipam fericirea. Nu am realizat cat de egoist suna sa fac asta. Apoi o urmat cea mai dificila perioada din viata mea. Iar acuma sunt si fericita si nefericita in acelasi timp si cred ca asa e cel mai firesc sa fim, cel mai uman, cel mai realist, cel mai matur.
Avem flori si minuni in viata noastra, dar avem si incercari, stim acuma adevaruri, simtim si vedem dureri. Suntem constienti ce munti au unii de carat … Stim cum e, stim ca vor veni si altii … Dar de asemenea stim sau ar trebui sa stim ca ziua de azi e minunea care ni se intampla chiar acuma …
Auzeam despre fericire si nu eram de acord. Cica sunt momente de fericire, asta e fericirea. Credeam ca fericirea e o stare generala, credeam ca este permanenta daca stii sa o gasesti si sa o pastrezi. Si am gasit-o si am pastrat-o … o vreme pana cand viata m-a lovit sau pana cand eu m-am lasat lovita.
Acuma stiu sa fiu fericita cuminte, nu mai imi urlu fericirea. Cu cat te maturizezi, alergi prin ani si experiente, te lovesti de oameni si de situatii, inveti ca a fi multumit, fericit, implinit inseamna sa faci pace cu tine, cu dusmanii, cu defectele celor pe care ii iubesti si nu numai, sa faci pace cu visele neimplinite si cu durerile vechi si noi, sa faci pace si sa accepti tot pe ai pe farfuria din fata ta. Si eventual sa multumesti si sa zambesti!
Nu sunt deloc echilibrata, stiu teoria, ma luminez. Ramane sa mai pun si-n practica zi de zi si nu numai in anumite zile. Putine zile.
Din amalgamul numit viata fac parte toate: oameni dragi, vise implinite, boli, cuvinte ce lovesc, oboseala, gesturi cu miere, ochi de copil, binecuvantari, papa bun, prieteni deosebiti, insomnie, probleme la lucru, durerile celor dragi, excursii, ganduri negre, sperante ….
Cand amesteci totul ajungi aici: happy and sad in the same time.
Follow Us