Sicert este compania care pune la dispoziția clienților servicii de certificare ISO, cu acreditare internațională, astfel încât acestea sunt recunoscute de către toate organizațiile și instituțiile din România, din Uniunea Europeană și nu numai, fiind conforme cu standardele ISO, dar și cu normele, respectiv reglementările internaționale cu privire la acreditări. Sicert oferă servicii profesionale, la cele mai înalte standarde de performanță, cu privire la certificările de tip ISO, acestea fiind regăsite în pachete financiare foarte avantajoase. De asemenea, poți apela oricând la noi deoarece echipa noastră este serioasă, profesionistă și pregătită să te ajute cu toate demersurile, oferind și suport pentru întreaga durată de valabilitate a certificatelor, sprijin esențial mai ales când apar modificări în companie. Totodată, poți accesa direct site-ul nostru și vei regăsi mai multe detalii despre oferta noastră și ne poți contacta oricând ai nevoie.
Promptitudine maximă
Știm că timpul este limitat și îi dorești să obții cât mai rapid certificatul ISO ales, astfel că la Sicert îți garantăm cel mai scurt timp de obținere a tuturor documentelor necesare. În acest sens, echipa noastră va emite imediat certificatul după parcurgerea tuturor etapelor, în aproximativ cinci zile. De asemenea, suntem o echipă promptă și ne încadrăm de fiecare dată în termenele limită, astfel încât să nu aștepți prea mult timp.
Diverse tipuri de certificări
De asemenea, la Sicert vei regăsi diverse tipuri de certificări din care poți alege și putem avea în vedere mai multe categorii de pachete, care se pot adapta unei largi diversități de clienți. Astfel că dispunem de servicii de certificare ISO 27001 potrivită pentru companiile care își doresc siguranță pentru informațiile pe care le dețin. De asemenea, avem în vedere certificarea ISO 22000 care are rolul de a asigura o bună conduită cu privire la comercializarea și producerea alimentelor, certificarea ISO 18001 care vine în ajutorul organizațiilor prin respectarea prevederilor legale și a obligațiilor cu privire la sănătatea muncii. Totodată, oferim și certificări ISO 14001 care fac referire la standardele de protejare a mediului înconjurător și certificări ISO 9001, legate de standardele de calitate a serviciilor oferite.

Echipă specializată
Poți apela cu maximă încredere la echipa de la Sicert deoarece aici vei regăsi doar oameni profesioniști, cu o experiență de peste 12 ani în acest domeniu și în implementarea sistemelor de management atât în România, cât și în afara țării.
Cere o ofertă
Dacă ești interesat de serviciile pe care ți le putem oferi, nu ezita să soliciți o ofertă foarte rapid și simplu prin intermediul site-ului nostru, iar echipa Sicert va analiza situația cât mai prompt și îți va transmite o ofertă de preț, dar și analiza care include toate informațiile de care poți avea nevoie.
Follow Us